romanian-pmp.ro Un blog destinat managerilor de proiect

27Mai/099

Devenind PMP… (o abordare mai personala)

Da, sunt PMP! Da, it feels great! Da, a fost greu! Da, a meritat din plin!

Aşa aş putea să rezum ultimele 2 luni din viaţa mea. A fost o experienţă nesperată de care o să-mi amintesc mult timp de-acum încolo. Nu a fost un simplu examen cu toate implicaţiile acestui lucru (tocit, hârţogăraie, test după test, etc.), a fost o lecţie de viaţă ce m-a ajutat să-mi percep jobul actual şi cele anterioare într-o altă lumină : mult mai clar, mult mai structurat. Mi-am dat seama de greşelile pe care le-am facut, de atuurile profesionale pe care le posed şi de cele pe care încă nu le posed, dar le pot îmbunătăţi cu puţin noroc şi multă muncă. Cel mai important lucru, însă, a fost faptul că am realizat ce înseamnă cu adevărat jobul de PM şi mi-am dat seama că asta îmi doresc să fac pe viitor… Iar acum am un motiv în plus : o certificare prestigioasă ce deschide uşi şi te ghidează în tot ceea ce vrei să realizezi !

Simt nevoia să povestesc cum a început pentru că pe-atunci nu mă gândeam că o să şi ajung să fiu PMP. A pornit totul de la o discuţie pe care am avut-o cu Anca la un suc… Ne-am zis noi aşa într-o doară că poate ar fi bine să ne întâlnim să citim împreuna PMBOK-ul… Bine, într-o doară era pentru mine, pentru ea era ceva mai serios având în vedere faptul că deja făcuse cursul la PMI România şi-şi programase examenul ! ( :D)

Bon ! M-am pus pe citit PMBOK-ul…prima oară… Nasol !!! Era greu, uneori indescifrabil, Ancaaaa HELP ! Trebuia să fac legături, trebuia să memorez termeni de care nu mai auzisem şi când mă uitam la cele 350 de pagini, mai-mai s-o las baltă ! Ştiam că se schimbă standardul la sfârşitul lui iunie, deci trebuia să mă grăbesc… Aaa nu, nu am când, e prea din scurt, mă voi pregati din PMBOK 4 ! OK, tocmai rezolvasem o problemă… Anca era pusă pe treabă, trebuia s-o ajung din urmă, trebuia să vorbim despre aceleaşi lucruri şi să ne punem de acord… Încet-încet, umblând cu foile după mine, a început să mă prindă, am început să înţeleg şi să-mi placă…la nebunie chiar !!! Ei, şi de-aici a pornit : indiferenţa s-a transformat în dorinţă, lenea în ambiţie, timpul dedicat învăţatului s-a mărit considerabil.

Intr-o zi, Anca vine cu o propunere : cunosc eu nişte băieţi, se pregătesc şi ei pentru PMP, n-ar fi rău să ne întâlnim să stăm de vorbă. Şi uite aşa a avut loc prima reuniune a study group-ului nostru. Am făcut cunoştinţă, am aflat cu ce se ocupă fiecare şi de ce suntem interesaţi toţi 5 de această certificare. Premisele au fost bune din start… Ne-am pus pe treabă, am făcut chiar şi o planificare, am stabilit nişte reguli de discuţie… Am început să facem exerciţii  asemănătoare cu cele de la examenul real: ne uitam strâmb la întrebări ! Nasol ! Ne-am dat seama că nu e de joacă şi că trebuie să ne documentam în profunzime înainte de a ne întâlni să facem teste. Aşa am şi procedat : citeam câte o Knowledge Area, după care verificam împreună ce-am reţinut şi înţeles. Mergea treaba bine, am ţinut-o aşa săptămâni întregi şi nici unul dintre noi nu a dat semne de delăsare. Mai mult decât atât, eram încântaţi de faptul că învăţăm din ce în ce mai multe…Per total, cred că am facut peste 1500 de întrebări. Am dat şi teste individuale ca să ne măsurăm nivelul şi cum ne descurcăm cu timpul. Am ieşit bine !

Intre timp, eu mă hotărâsem să dau examenul din PMBOK 3… Trebuia să profit de acest study group la maxim !

A venit curând şi momentul adevărului : the big exam day ! Ne-am programat pe rând, toţi într-o zi impară, aveam să constat întâmplător... Mai putin Gabi, care a fost retinut cu munca, dar îi ţinem pumnii !!!

Impresii despre examen :

Anca : « Trebuie să visezi ITTO-urile ! »

Sorin : « Fă cât mai multe întrebări ! »

Toţi au trecut cu brio examenul şi au devenit PMP. 

Îmi doream foarte mult să intru şi eu în rândul lor, dar pe de altă parte emoţiile erau destul de mari. Cele câteva zile dinaintea examenului au fost criminale : am stat de dimineaţa până seara cu cărţile în braţe !

Ziua examenului : emoţii în trafic, credeam că nu reuşesc, n-am găsit loc de parcare, eram programată la 9 :30, am ajuns la 9 :32 ! M-am pus la calculator, m-am relaxat şi am început să răspund la întrebări. Unde aveam dubii am ales opţiunea « Mark for review », unde nu ştiam pur şi simplu să răspund nu am completat nimic. Am terminat cele 200 de întrebări în 3 ore şi mi-a rămas o oră pentru a răspunde la întrebările problematice (vreo 40 la număr, în total). Suficient ! Înainte să apăs pe butonul « End exam », am zis un « Doamne ajută » în şoaptă. Apoi, white screen… Prea mult alb şi prea mult durează până se afişeaza rezultatul ! Dar şi când se afişează… « Congratulations on passing the PMP exam ! » Da, da, da sunt PMP, numai asta îmi răsuna în cap! Mission accomplished!

Sugestii pentru cei care se gândesc să dea acest examen:

- nu vei învăţa în 5 zile.

- experienţa în PM îşi va spune cuvântul; nu se poate fără o bază practică!

- PMBOK-ul e cartea de căpătâi; celelalte materiale (Rita, Andy Crowe, Headfirst, etc.) te ajută foarte mult, îţi explică concepte pe care nu le găseşti în PMBOK, dar întotdeauna au o abordare un pic altfel. În principiu, Andy Crowe se apropie cel mai mult de structura acestuia.

- Prepcast-ul lui Cornelius Fichtner – un audiobook care te trece prin toate procesele şi care te poate ajuta să câştigi cele 35 de ore de contact necesare la completarea aplicaţiei (o să-mi răsune vocea lui mult timp de-acum înainte…). Foarte interesantă ideea !

- trebuie făcute cât mai multe teste din diverse surse (cărţi, Internet, etc.). Chiar dacă nu vor fi la examen întrebări identice sau similare, acestea te vor introduce în atmosfera de examen, te vor ajuta să vezi şi să gândeşti lucrurile din perspectiva PMI.

- într-adevăr, este vital să ştii ITTO-urile şi ordinea proceselor (ce semnifică, când se aplică, cum interacţionează).

- am lăsat partea cea mai importantă la sfârşit : dacă nu formam acel study group, nu cred că aş fi reuşit să iau examenul din prima sau poate l-aş fi luat, dar cu o muncă titanică în spate. Noi am fost, însă, o echipă frumoasă, silitoare, am învăţat unii de la alţii, ne-am motivat reciproc prin discuţii şi încurajări, ne-am ajutat cu informaţii cât se poate de utile, am redus timpul de studiu destul de mult şi, într-un final, ne-am atins scopul ! Am devenit PMP şi suntem mândri !

Aşa că, A BIG THANX YOU GUYS!!!

Comentarii (9) Trackbacks (0)
  1. Felicitari Laura, si colegilor! Foarte ok ideea unui blog colectiv, astept cu interes cat mai multe articole. Sa aveti spor la scris!

  2. Congrats guys! Cele mai frumoase reusite in viata le obtinem doar prin munca, ambitie, perseverenta si prin emotiile ce ne trec prin stomac. Good Job!

  3. Salut si felicitari.

    Poti sa ne spui si noua cum se face scrierea de catre candidat si auditul de catre PMI pentru cele 4500 ore de practica in project management (cum se numara orele, trebuie sa fie ore de la mai multe proiecte sau poate fi si un singur proiect, cum se scriu referintele, cum se verifica referintele, telefonic sau in scris, pot fi si referinte din strainatate, daca proiectele sunt cu clienti straini, pe ce durata trebuie sa se intinda orele, eu stiu ca minim 3 ani si maxim 6 ani). Cat dureaza faza asta de verificare de catre PMI?
    Pana la urma merita sa faci cursul de podcast al lui Fichtner, sau e neaparat necesar un curs specializat (de la PMI, de la altii)? Intreb pt. ca eu sunt din provincie si e cam dificil sa vin o saptamana la Bucuresti pt. un astfel de curs de training, as prefera varianta online.

    Multumesc.

    • Din cauza timpului limitat o sa fiu destul de succint. Toate informatiile necesare referitoare la cele 4500 ore le gasesti pe pmi.org, normal ca pot fi la mai multe proiecte. Verificarea se face prin sondaj, sub 10% din candidati sunt auditati, ideea e sa pastrezi documente/persoane care sa poate confima. Acum doi ani podcast-ul era recunoscut oficial, daca la el pe site scrie ca e valid atunci este.

      Personal, chiar daca supar pe diferiti trainer eu as recomanda podcastul acompaniat de Rita si software-ul ei. Recomand sa-ti gasesti inca doi colegi cu care sa te intalnesti ca sa va verificati cunostiintele.

  4. Buna,

    Te rog frumos recomanda-mi un centru autorizate Examen PMP deoarece eu nu gasesc pe net nici un centru autorizat examinare PMP in Bucuresti.

    Eu am cartea, vreau sa o studiez singura, in timp, deoarece sunt autodidacta, am facut PM si stau momentan si prost cu banii si nu imi permit sa ma duc la un training care ma costa cateva sute de Euro.

    Vreau sa invat singura si sa dau examenul, dar nu stiu la ce centru!

    Mersi mult de tot si astept cu nerabdare raspunsul tau!

    Alina.

  5. Salut,

    Daca te-ai pregatit pentru certificare PMP utilizand softul de la Rita (PM Fastrack), poti sa ne spui si noua cam la ce nivel de dificultate se situeaza intrebarile de la examen fata de cele din testele din softul Ritei? Intreb pt. ca si eu am inceput sa dau din testele din softul Ritei, momentan numai separat pe knowledge area (in paralel cu studiatul fiecarui capitol) si vroiam sa stiu cat de bine simuleaza situatia de la examen. Apoi voi continua cu teste efective de 200 intrebari in 4 ore.
    Cam ce procent de reusita la testele din acest software ar fi suficient pt. a lua examenul de certificare (de ex. 80%, 90%, si mai mult?)
    Stii si alte teste (software sau pe site-uri web) care se apropie ca dificultate de intrebarile oficiale?

    Multumesc pt. raspuns.

  6. Buna,

    imi puneti spune va rog daca se poate gasi de cumparat PMBoK editia 2008 in Romania? Ce am reusit sa gasesc pana acum este varianta in romana, iar eu vreau varianta originala in engleza

    multumesc frumos,
    Mariana


Leave a comment

Niciun trackback.